Event SHIFT_@_Curigo

REZULTATE

Participanți timizi, zâmbete mirate și obiecte cât mai colorate au putut fi văzute la Târgul de Schimburi din 20 decembrie. Cei care au acceptat această alternativă și și-au deschis mințile unui consum responsabil au fost puțini la număr, dar au fost convinși că libertatea stă în mentalitate.

Am făcut schimburi, puține la număr ce-i drept, dar primul pas a fost făcut. Am trezit interesul multor persoane și am apelat la curiozitatea lor pentru a readuce în prim plan adevărata interacțiune umană care ne leagă și cu care putem construi o comunitate în adevăratul sens al cuvântului.

 

Credem într-un consum responsabil.

Credem într-o lume care e destul de matură pentru a lua în calcul alternative viabile consumului irațional și sălbatic specific actualității. Nu avem nevoie de un totalitarism. Libertatea stă în mentalități!

De aceea demarăm SHIFT, un proiect ce își dorește să ofere alternative demne de luat în considerare în cotidian, de la consum și identitate personală la impactul societății asupra societății.  Alternativa 1:

Târg de Schimburi

 

Te-ai plictisit de obiectele sau hainele de acasă? În loc să irosești banii, mai bine vino și fă un troc! Așa, toata lumea are de câștigat.

Luni, 20 decembrie, de la ora 12:00, la Curigo (Atrium Mall, etajul 2). Adu obiectele care vrei să le dai la schimb și transformă consumul responsabil dintr-o idee într-o alternativă.

Parteneri: Curigo Arad, WWMP, WWMP NEWS

 

     

This entry was posted in Proiecte and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Targ de Schimburi

 
  1. Pingback: Targ de schimburi la CURIGO [ATSE]

  2. Pingback: Bloggeri pe tatami | Cu bătaie lungă | Jurnal Iuga Mihnea M.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *